După jocurile de la finalul săptămânii trecute cu cei de la Sapientia U23, jocuri de debut în Grupa B din Campionatul Național de Seniori, echipa de hochei de la CSM Galați va susține joi un nou meci din grupa de recalificare în play-off.
De la ora 18.30, la Patinoarul Dunărea, formația gălățeană va juca cu SC Miercurea Ciuc al doilea meci din Grupa B a competiției interne. Victoria în meciul de joi este cam singura opțiune pentru formația gălățeană în încercarea celor de la CSM Galați de a se califica în semifinalele Campionatului Național de Seniori.
Conform clasamentului afișat de Federația Română de Hochei pe Gheață cei de la CSM Galați sunt pe primul loc în clasament cu 6 puncte, două jocuri disputate, în timp ce harghitenii au obținut victoria în singurul joc disputat cu cei de la Fenestela. Grupa B a fost abordată de CSM Galați de pe poziția a doua cu 12 puncte, un punct mai puțin decât formația harghiteană.
Jocul cu echipa din Miercurea Ciuc va fi primul din cele două ale săptămânii pe care gruparea gălățeană le are de disputat. Duminică, 19 martie, CSM Galați va juca la Târgu Secuiesc, cu cei de la CS HC Fenestela 68.
Sursă: https://sportgalati.com/